de scoală, așa cum sunt ele sugerate în fragmentul următor:
Sofia, sora
mamei (parc-o văd: sfrijită, oacheșă, cu ochii totdeauna ca după plâns), mi-a
cusut un șorț negru de satin lucios. Ea avea să mi-l coasă, la începutul fiecărui
an, până la bacalaureat.
Aveam cu mine,
când m-am dus în prima zi la școală, tot ce mi se ceruse pe listă, chiar și
partea a doua a abecedarului, și toc, și penite, și cerneală, adică lucruri de
care urma să am nevoie abia în trimestrul al treilea. Și tare mi-era frică să
nu mi se pună o întrebare la care să nu știu să răspund. Și la gândul că nu
știu de acasă să scriu și să citesc, m-a cuprins o adevarată panică.
Curtea era plină.
Fetele (...] se plimbau câte două, vorbeau între ele în șoaptă sau, dimpotrivă,
tare și fără sfială. Dar iată că ochii uneia dintre profesoare se opresc asupra
mea. Nu încăpea nicio îndoială, nu mai
era nicio scăpare. O sa-mi pună o întrebare din cărțile pe care le am în
ghiozdan. Sau mă va mustra ca am venit la școală, deși n-am împlinit șapte ani.
Într-adevăr, mie mi-a vorbit profesoara:
- Sa-i spui
mamei tale să te pieptene cu două codițe strânse bine pe cap, că aici suntem la
școală, nu la bal.
Picioarele
mi-au tremurat. Obrajii mi s-au încălzit. Am răspuns tare și deslușit:
- Da,
doamnă.
Atunci, altă
profesoară s-a apropiat de mine, mi-a pus mâna pe obraz și m-a întrebat cum mă
cheamă. Era profesoara clasei întâi.
(Cella Serghi, Pânza de păianjen - fragment)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu