Tema-clasa a VII-a

             Alcătuiește, în 10-15 rânduri, rezumatul fragmentului următor.
             În redactarea rezumatului, vei avea în vedere:
            -respectarea fidelității față de text;
            -desprinderea elementelor esențiale/ a ideilor principale ale textului;
            -prezentarea concisă a succesiunii întâmplărilor la care participă personajele;
            -respectarea convențiilor specifice rezumatului.

Când Tudor intră în satul strămoșilor lui, la Șoimărești, parcă i se luă un val de pe frunte.[...] Acum, vântul dimineții îi deștepta încet, încet îl deșteptau și amintirile vechi.

- Fraților, zise el cuprinzând mâinile tovarășilor lui, acesta-i satul meu!
-E un sat ca oricare altul… răspunse Cantemir.

- Se poate, dar acesta-i al meu și nu l-am văzut de douăzeci de ani.[...]

Satul cu casele mari acoperite cu stuh, case curate, răzășești, se întinde într-o valcică, sub poala de pădure. Apa Răutului curgea pe vale, subțire și limpede, scăzută de secetele verii. Nuci mari se ridicau din vii și un grangure cânta în pacea satului, în lumina dimineții. Era o zi de duminică și toaca începu să sune în clopotnița bisericii albe c-o duruire melodioasă. Șoimaru se opri, își descoperi capul cu plete scurte, crețe, și-și făcu încet cruce.

- De învățătura aceasta veche a bunicului, uitasem... zise el încet.

Apoi descălecă, și prietenii punând și ei piciorul pe pământ, porniră tustrei pe cărarea din marginea drumului, lăsând slujitorilor frâiele.[...]

Când apucară pe poteca bisericii, unul dintre răzeși, om cărunt cu obrazul brăzdat, se abătu spre ei și le pofti ziua-bună. Apoi grăi:

- Domnilor, să nu vă fie cu bănat. Eu sunt vataman în sat aicea. V-aș întreba pe cine căutați...
          Șoimaru stătu în loc zâmbind. Apoi zise către vataman:

- Ai să înțelegi îndată ce caut în sat la dumneavoastră, când ți-oi spune cum mă cheamă... Dumnealor sunt numai prieteni ai mei...

- Dar dumneata cine ești?

- Pe mine mă cheamă Tudor Șoimaru! zise oșteanul privind în juru-i.
Îndata se stârni zarvă între răzeși; oamenii se apropiară cu murmur.(...)

- Sunt Tudor, feciorul lui lonașcu... raspunse mișcat Șoimaru; dintre toti pribegii, eu singur ma întorc inapoi...

 Deodată glasurile răzeșilor, a tuturor neamurilor lui se ridicară și brațe multe se întinseră spre el ca să-l îmbrațișeze. Deodată oșteanul își simți pieptul înfierbântat de o caldură necunoscută.

           (Mihail Sadoveanu, Neamul Șoimăreștilor- fragment)