Temă suplimentară clasa a VIII-a

Scrie o compunere de 15 - 25 de rânduri, în care sa motivezi faptul că fragmentul următor aparține unei opere epice/ genului epic. În redactarea compunerii, vei avea in vedere:
•     -precizarea a trei caracteristici ale operei epice;
•     -exemplificarea acestor caracteristici cu elemente din fragmentul dat;
•     -relatarea subiectului (referire la secvențe sau la situații semnificative din fragmentul dat).

       Băiatul se numea Bănică, iar căţelul, pentru că fusese prins de două ori cu botul într-o cratiţă, primise porecla Tocănel.

       Era februarie, ninsese o zi şi o noapte — acum zăpezile acopereau geamul până la două palme distanţă de marginea de sus a cercevelelor şi ei şedeau în odaie — Bănică în pat, iar Tocănel lângă uşă, vărât într-un ciorap de lână, căruia băiatul îi deşirase laba, transformându-l astfel într-un costum pe care căţelul îl privea cu mândrie ori de câte ori ieşea afară, la aer. Soba frigea — ardeau în ea lemne de brad cu miros de cetină — şi undeva, într-o spărtură a peretelui cânta un greier, parcă bătându-şi joc de vântul care gonea pe sub streşini, răsucind zăpada şi aruncând-o peste coama salcâmilor.

         — Tocănel, zise Bănică, ţinând ochii închişi, moleşit de căldură, spune-i ticălosului ăluia să tacă!

         — Eh, dac-aş şti unde e, făcu Tocănel.

        O pasăre trecu pe la geam, atingăndu-l cu vârful aripii.

        — Parc-a bătut cineva, spuse Tocănel. Cine-i?

        — O vrabie. A trimis-o cocoşul de lemn de pe stâlpul porţii. L-au îngropat zăpezile, îngheaţă.

       — Şi e prietenul nostru, spuse Tocănel. Astă-toamnă, când se culegeau viile, te-ai suit în spinarea lui şi te-ai dus să culegi nuci din podgorie.

        — Nu e chiar aşa, răspunse Bănică, te-am minţit. M-am suit în spinarea lui şi m-a dus în luncă, unde s-a întâlnit cu toţi cocoşii de lemn din sat. Era lună plină şi ei toţi şedeau roată în jurul salcâmului unde-am stat noi o zi ca să prindem iepuri. Erau acolo şi douăzeci de cocoşi-puişori, iar cei bătrâni voiau să-i înveţe să zboare. Ăştia micii sunt foarte proşti, dau o dată din aripi şi cad pe pământ. Cocoşul nostru mi-a zis: ,,Bănică, te-am adus până aici şi dacă vrei te ridic până la nori, unde plouă mereu, ce vezi acum să nu spui niciunui om, juri?”. ,Jur”. ,,Bine”, a zis el, şi atunci a venit la mine un cocoş bătrân, ăla din poarta lui nea Lache Petcu, care are multe pene roşii şi coada albastră, a desfacut aripile şi mi-a zis: „Bănică, ia puişorii noştri în sân, urcă-te în salcăm şi dă-le drumul”. M-am suit şi scoteam câte unul din sân, îl tineam în palmă o clipă şi pe urmă îl aruncam uşor în aer. (...)

       — Dar la nori ai ajuns? se interesă Tocănel.

       — Nu s-a putut. Tot cerul era albastru şi nu se vedea nicio urmă de nor.

(TÂRZIU, CÂND ZĂPEZILE SUNT ALBASTRE - Fănuș Neagu)